ESENŢA LIBERTĂŢII – O MARE VICTORIE OBŢINUTĂ DE ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

12/07/2009 at 2:03 PM (Uncategorized) (, , , , , , , , )

 

Suspansul, stresul şi emoţiile, fireşti, ale acestui tur final de scrutin privind alegerea unui preşedinte şi a unui anumit tip de viitor, încep să se domolească. Nu insist cu amănute, deoarece fiecare dintre români filtrează diferit evenimentul. Mă adresez însă de data asta, ambelor tabere, ale acestei lupte, pe viaţă şi pe moarte, în care poporul român a decis. A decis că doreşte să se desprindă de comunism, conştient fiind că acest proces nu o să fie nici plăcut şi nici uşor. Dar prin ştamplilele majoritar aplicate pe numele lui Traian Băsescu şi ale PDL, el a făcut o lege care urmează obligatoriu să fie aplicată. Îi felitict şi pe această cale pe cei 50% dintre românii din ţară, care au optat pentru desprinderea bruscă de soluţia comunistă. Reamintesc doar că experienţa românilor din străinătate, este cea care a făcut diferenţa, aşa cum am înţeles, cu mai mult timp în urmă, şi cum am acţionat, aici în Statele Unite.
Pentru mulţi dintre cei care trăiesc şi au trăit permanent în ţară, impresia asupra vieţii de aici este total falsă. Viaţa este extrem de dură şi sunt nenumărate piedici şi obstacole, în calea fiecăruia dintre noi. În mod special, în Statele Unite, ţara situată pe prima poziţie, în mai toate clasamentele mondiale, la cam toţi parametri. Cu acte de cetăţenie americană, aici eşti tot un cetăţean de mâna a doua, până cel puţin, la a treia generaţie născută pe teritoriu american. Aici totul este greu si diferit. Munca în mod special, distanţele uriaşe, absolut totul. A fost un element care facea această atractivă. El era the price of the country – preţul muncii în această ţară – întro traducere explicită. Criza şi sistemul care favorizează net americanii de prima mână, a anulat, cam de un an, acest element de atractivitate. Totul s-a redus la o supravieţuire cu un grad mediu de trai, dar atât. Cunosc mai multe zeci de români care doresc să se întorcă în ţară, mai ales acum, când sunt siguri că Geoană nu o să poată să le ofere cei 25 000 de euro. Dar sunt oameni cu mare experienţă, capabili să contribuie la dezmorţirea lucrurilor, la un boom economic. La o normalizare a afacerilor şi la stabilirea unui preţ corect al muncii. Toţi speră că Traian Băsescu o să găsească rapid calea pentru a debloca marile şi micile piedici din calea afacerilor private.
Revenind la vot, la Consulatul General din New York City, în inima Manhattanului, pe 3rd Avenue, la 38st Street, pe la ora când la voi se încheia votarea, era lume, dar nu ca în orele de după anunţarea falsei Victorii. Această ultimă măsură a Prostănacului ce, în fals ca şi el şi întreaga sa campanie, a mobilizat şi mai mult românii. Agitaţia era mare. Au apărut cozile şi pe faţa oamenilor se putea vedea indignarea. Nu ştiu dacă a fost decisiv sau nu votul de după amiază, însă per total, românii din străinătate, au făcut diferenţa, evidentă. Era ceea ce mă aşteptam să se întâmple şi ceea ce am cultivat în toate relaţiile mele, din ultimele 6 luni. Iată că s-a dovedit util, ceea ce mă face să cred că nu am trăit degeaba, aproape zece ani de zile, aici.
Un lucru a făcut aproape să-mi curgă lacrimi. Când era mai mare nevoie de voturi, o femeie, mai mult decât româncă, aproape paralizată, s-a chinuit cam jumătate de oră să urce treptele de marmură, ajutată de soţul său şi de personalul consulatului. Am ezitat o clipă, să o ajut sau să o fotografiez. Meseria a primat, aşa că puteţi să vedeţi cu toţii, că în Ameria sunt şi români, pentru care nici boala, nici apropierea morţii, nu îi opresc să se exprime, asupra viitorului. Nu am avut forţa să o şi înteb motivul eforturilor sale care puteau să fie fatale, dar am aflat de la o cunoştinţă, a acestei femei cu forţă de erou.
Păcat că sunt destul de mulţi români care au stat acasă, nepăsători, iar alţii, au votat contra viitorului. Contra lor însăşi şi copiilor lor, la modul general. Este cazul, acum, fără patimă, să se revină la normal, cu orice preţ. Este vorba însă de esenţa libertăţii, pe care toţi o dorim, în măsură maximă. Priviţi vă rog imaginile şi nu uitaţi!

30 comentarii

  1. anarchix said,

    Andrei,

    stiu ca ai postat undeva numarul de telefon dar am pierdut link-ul. Poti sa-l mai dai o data?

    • Andrei said,

      Sigur ca da:
      Aici: 706 313 0745
      Acasa: Bucuresti 760 3409
      Deocamdata sunt aici, in Long Island. Berea e in curs de epuizare, dar daca tot am scapat ieri, doar cu o mica zgarietura a masinii, din ceea ce putea sa fie un accident grav, o sa mai risc o data, ca sa reimprospatez stocurile.

      • anarchix said,

        La mine berea inca e nedesfacuta. Am zis ca zilele astea sa stau mai linistit cu booze-ul pentru ca maine am un examen nasol.

        Ce-o sa urmeaze dupa aia …

  2. lulu said,

    Frumos dar si impresionata relatarea ta. Dar vreau sa te intreb daca regreti ca pleci din America si daca ti ai pus problema ca n o sa mai poti trai aici la noi, mai mult de o luna?!

    • Andrei said,

      Lulu
      Multumesc pentru aprecieri. Daca am rezistat 9 ani in America, o tara ostila, o sa rezist si in Romania. Nu sunt insa sigur cum vor rezista cei care au fost ostili romanilor. Nu ii vad bine.

  3. cristiangheorghe said,

    Andrei, e unul din cele mai impresionante articole pe care le-am citit în ultimul timp. Personal, am avut încredere în votul vostru, cei din USA și Canada, cea mai anti-G diasporă românească. Ați fost magnifici și cruciali! P.S.: Tanti Jeni mi-a zis să-ți zic că poate rețeta asta de somon marinat o să-ți placă. Te știe cât ești de pretențios când e vorba de pește.

    • Andrei said,

      Multumesc. Si comentariile de aici sunt impresionante. Cel putin pentru mine si te rog sa ma crezi, nu sunt usor de impresionat. Nu am incercat somon marinat, dar sigur vreau sa incerc stiuca umpluta. Cat mai repede. Si multa, dar multa telemea.

  4. lulu said,

    Frumoasa….
    Noul meu avatar este INGERAS, papagalul meu 🙂

  5. amanda13 said,

    si eu am votat din State, dar un pic mai la sud. nu era aglomeratie, insa am plans ca un copil in masina ascultand pe telefon rezultatele exit-poll-urilor.

    si da, am votat cu speranta ca ma voi putea intoarce odata si odata in Romania… insa vad ca sunt multi care s-au grabit sa arunce cu noroi in noi, romanii din diaspora care si-au exprimat liber opinia.

    am scris ceva pe tema asta fiindca m-am simtit profund jignita.

    http://alexaionescu.wordpress.com/2009/12/07/noblesse-oblige-messieurs/

  6. anarchix said,

    amanda13,

    chiar iti pasa de jegurile ciutace si badesti?
    N-au decat sa arunce cu o tona de rahat in stranieri,
    aseara in drum spre casa, m-am simtit roman (mandru – radeti, nu-mi pasa); drapelul agatat acum ceva luni in dormitor parca avea culori ceva mai stralucitoare aseara. 🙂

    • amanda13 said,

      nu era vorba despre jegurile ciutace si badesti… era vorba de PNL, UDMR si PSD care vor sa ne puna lesa… parca vad ca vor incerca sa treaca o lege prin care diaspora nu mai are drept de vot!

      • anarchix said,

        badea si ciutacu sunt pt. mine nume generice asociate jegului din RO. Ii folosesc ca referinta de cate ori am ocazia. 😉

        parca vad ca vor incerca sa treaca o lege prin care diaspora nu mai are drept de vot!

        Dupa ce am terminat de scris reply-ul chiar ma gandeam la asta. Nemernicii astia ar fi in stare de asa ceva. Iti dai seama ca, daca PSD nu punea piedica votului electronic, Base ar fi castigat detasat? Au stiut baietii de ce nu vor vot electronic.

        • amanda13 said,

          da si tocmai de asta ma revolt! si eu militez pentru votul electronic, daca ar fi fost introdus ieri nu mai tremuram asa.

          si iti spun foarte serios ca, dupa ce am citit si auzit, astia spun ca, vezi doamne, cei care au votat in diaspora sunt oameni care nu au drept sa influeneteze alegerile atata vreme cat nu locuiesc in Romania. se creeaza cu alte cuvinte terenul pe care si-ar putea promova legea mai tarziu!

        • anarchix said,

          chestia cu „oamenii din disapora” am simtit-o si la „prietenii” mei din R. Mi-au zis ca nu trebuie sa ma implic si sa alerg din OK pana in TX, pentru ca oricum ma scol in fiecare dimineata in State (se simtea oftica in tiradele lor, dar ma rog…) 😉

  7. Riddick said,

    Many thanks, diaspora ! 🙂

    Pe la noi, n-au catadicsit unii să se ducă până-n capul străzii să voteze.

  8. anarchix said,

    Riddick,

    am cunoscuti cu afaceri mici (fara contracte cu statul) carora a trebuit sa le explic ca macar sa voteze cu buzunarul (cota unica, administratie publica redusa, alea-alea). Mi-au zis ca „ce, m-a platit Basescu sa-i conving sa mearga la vot?”. Atentie, astia-s oameni de 30 de ani.

    Romania a trecut milimetric pe langa o adevarata catastrofa.

  9. annie said,

    Impresionant articol.
    Buna seara, Andrei, te tot citesc, si nu doar pe blogul asta. Multumesc.
    Am mai postat pe 2 bloguri „externe”: multumesc, diaspora. Nu stiu daca va dati seama, dar ati ratat sansa de a va creste randurile. Copii mei raman in tara.

  10. annie said,

    Impresionant articol.
    Buna seara, Andrei, te tot citesc, si nu doar pe blogul asta. Multumesc.
    Am mai postat pe 2 bloguri „externe”: multumesc, diaspora. Nu stiu daca va dati seama, dar ati ratat sansa de a va creste randurile. Copii mei raman in tara.Datorita voua.

  11. amanda13 said,

    Andrei, iti raspund aici fiindca mesajul tau a intrat la spam si ma gandeam ca o sa crezi ca suntem oamini rai, lol.

    Eu iti multumesc si da, tinem legatura. Multa bafta la intoarcerea in tara si, daca poti, gandeste-te la mine cand vei manca branza ca acasa 🙂

  12. Pataphyl said,

    O! brînză! Și mie mi-e dor – voi trece oceanul și eu pentru o vizită (poate mai lungă) la vară. Poate ne vedem acolo Andrei, dacă aici n-am reușit. Îți urez toate bune, mai kipintăcim pe net, ăsta n-are granițe… Good Luck!

    • Andrei said,

      Sigur ca da, chiar daca uneori merge mai incet sau chiar deloc. In privinta branzei, iti recomand la Cosco sau la Sams Club, o telemea frantuzeasca, President, ca sa fiu on topic, pentru care nu trebuie sa votezi ci doar sa platesti cam 8-9 dolari. Apropo de alegeri, cred ca ai remarcat ca a fost sectie de votare si in Philadelphia si poti sa te numeri in randul romanilor care au decis soarta acestor alegeri si poate un viitor mai bun, mai onest, mai curat.

      • amanda13 said,

        Haha, am incercat si Cosco si President (chiar de la Sams) si cam tot ce vine din Wisconsin, da’ parca nu se compara cu branza de burduf cu rosii de acasa… 😦

  13. Mihai said,

    astept schimbari majore in tara!

  14. ionica said,

    Impresionante poze,de antologie.Eu trei zile,sambata,
    duminica si luni nu am putut folosi Internetul.Cineva a
    suspendat antivirusul si sageata era pe partea stanga
    a ecranului fara sa o pot misca cumva.Abia azi pe la ora 11 a revenit la normal.Cred ca prin aceasta manevra au dus diversiunea,manipularile si inscenarile la cote incredibile.Astept un mesaj de la
    persoana care ai spus ca o sa ma contacteze.
    Totdeuna hotul striga hotii.

  15. neinfectat de comunism said,

    felicitari romanilor din diaspora…si multumim…

  16. Yoda blog said,

    Auzi mai baiatule, ia scuteste-ne cu tipetele tale de roman frustrat in SUA, nu-ti mai da tu cu parerea. . Vino tu si traieste aici cu basescu daca esti atat de aprins si pupa-l in cur si linge-i cacatul de la cur. Ma doare-n cur cine esti si ce faci, mi se rupe, dar nu da tu lectii cu cine sa votam sau nu. Mai duceti-va la puscarie de romani spurcati

  17. daniela said,

    CATEVA CUVINTE DESPRE SI PENTRU ROMANII DIN DIASPORA
    Din Româniile lor exotice în care au emigrat de sila României reale va fi, probabil, foarte distractiv să privească şi să comenteze mai departe cu adînc şi sincer patriotism despre cum ne-au salvat pe noi de… angosele şi frustrările lor. Din realităţile Româniilor lor însorite, profund cunoscători ai realităţilor din ţară ne vor trimite mai departe sfaturi cum să trăim, cum să ne creştem copiii, ne vor învăţa ce ar trebui să ne punem pe masă de pe o zi pe alta. Ne vor deschide ochii, ne vor ajuta să alegem ce este mai bine pentru noi la noi în casă şi vor savura cu îngăduinţă cum ne vom descurca noi cu sărăcia, pensiile, cu criza, cu spitalele dărîmate, cu tranşele FMI, cu inflaţia, cu şomajul, cu anticipatele sub magica baghetă a prea-cinstitului luptător împotriva tenebrelor trecutului care coborîseră orbul găinii peste ochii a cinci milioane de români. Din moment ce evidenţa e… evidentă este ridicol să ne plîngem de milă şi să nu constatăm cît de ridicolă şi acră poate fi o şampanie destupată înaintea sorocului! Era de aşteptat oricum ca de luni viaţa noastră să fie identică aceleia de vineri ba chiar mai plină de datorii dată fiind apropierea scadenţelor. Peste alţi cinci ani – vom fi şi mai puţin tineri, aşadar mai înţelepţi! – de îndestulătoare binefaceri marca Boc, Udrea, Voinescu, TRU, Preda, Videanu, Flutur,Blaga conduşi cu destoinicie de către prim-preşedintele de partid şi de stat vom recunoaşte umili : “E adevărat, nu ne-a ciuruit nimeni… nici în plex cu pumnul, nici în faţă cu pumnul! Vă mulţumim!”

    • Andrei said,

      Situatia nu o sa fie usoara, insa cu siguranta, o sa se indrepte in directia buna. Nu in cea gresita cum era aproape posibil sa se intample fara noi, cei care traim in strainatate. Sistemul informational actual permite o cunoastere la fel de buna, daca nu chiar mai buna decat a voatra, a realitatilor din tara. Fiecare aveti in plus niste offuri personale, dar si noi aici avem. Dar noi avem in plus experienta muncii si vietii in medii ostile, dar normale, ceea ce la voi se rezuma doar la niste aprecieri teoretice. Eu personal revin saptamina asta in tara si o sa vedeti ca asa o sa faca foarte multi. Prosperitatea pe care toti romanii o asteapta nu vine niciodata de la statul roman, ea este doar rezultatul muncii eficiente si statul poate doar sa o incurajeze sau sprijine. Fara munca, doar mergind la un servici ca sa ai de unde sa te intorci acasa, viata o sa ramina la fel si daca o sa aveti 20 de presedinti si 50 de guverne. Deasemeni nu este obligatoriu pentru nimeni sa intelaga aceste lucruri, numai ca o sa cam regrete daca nu prinde esenta. Dai semne ca nu vrei, dar este problema ta.

  18. Mihai Antoci said,

    De unde dracu l-ati scos anticomunist pe Basescu, care se trage politic tot din FSN si CPUN?
    Ati uitat cum i-a spus chiar el lui Nastase la alegerile din 2004 ce mare ghinion are poporul roman sa aleaga un presedinte tot dintre doi comunisti?
    Acum in 2009 ghinionul poporului roman a fost sa aleaga intre doi curvari:

    1. Traian Basescu.
    La 16.11.2009 am fost la Londra si am filmat 2 ore un interviu cu comisarul sef Gheorghe Roibu. Il gasiti postat pe blogul http://www.mihaiantoci.blogspot.com
    Comisarul povesteste cu lux de amanunte despre violul facut de Basescu in noaptea de Revelion 1973 in urma caruia a rezultat un baiat care traieste azi in SUA. Fratele femeii violate impreuna cu un coleg al sau l-au batut mar pe marinar de era sa-i scoata ochiul stang. Detalii puteti gasi si pe You Tube daca scrieti Roibu si dati search. Am aflat cu stupoare de ce Geoana nu a admis prezentarea casetei la TV: pentru ca si Basescu avea o caseta despre Geoana.

    2. Mircea Geoana.
    In posesia lui Traian Basescu a ajuns o caseta video in care Mircea facea sex la SexiClub. Se spune ca a rezultat un copil si Mircea a platit mamei sale bani pentru intretinerea lui. Nici Basescu nu a vrut sa dea aceasta caseta si a si spus la TV asta.

    Acesta a fost ghinionul poporului roman iar pupincuristii din ambele tabere n-au decat sa linga in continuare la cururi.
    Daca aveti alte dovezi sau probe dupa citirea blogurilor de mai sus sunati-ma. Sunt fierbinte.

    Mihai Antoci
    Reporter de investigatii
    Mobil: +40744665005
    E-mail: antocimihai@gmail.com
    Blog: http://www.mihaiantoci.blogspot.com

  19. RADU said,

    Am intrat pe blog la invitatia d-lui Andrei.
    Ce sa spun…In primul rand subscriu la ideea ca,pe 6 decembrie,ne-a trecut nu un glont,ci un obuz pe langa ureche.Multi romani inca nu-si dau seama ce ar fi insemnat Geoana -presedinte,Anto- nescu -prim ministru,si in Parlament majoritate de 60%. Am fi revenit la anul 1990!
    In al doilea rand sunt impresionat ca romani din diaspora doresc sa revina in tara. Era,prin 1996,un slogan:IMPREUNA VOM REUSI. Sa dea Dumnezeu sa fie asa. RADU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: