Date de contact

03/03/2010 at 9:55 AM (Uncategorized) (, , , )

Mai multă lume doreşte să mă contacteze şi încerc să ofer tuturor această şansă. Este adevărat ca o parte vor doar să mă înjure, dar asta nu înseamnă să-i privez pe ceilalţi de posibilitatea unor discuţii sau cooperări. Mai mult, le pun la dispoziţie şi una din pozele cu mine, care îmi place foarte  mult. Firesc, nu dispreţuiesc nici „prietenii” care mă înconjoară, fac doar precizarea că ei se aflau, acum un an, la un loc numit Mays Point, in statul New York, pe malul râului Seneca. Deci:

Telefonul meu este: 0742 088 805

Emailul este andreiusapress@hotmail.com

Anunțuri

Legătură permanentă 3 comentarii

Din ciclul pensiile de lux si beneficiarii lor – Lipat Varabiev, un fost campion mondial si poliţist cu grad mare

10/07/2009 at 12:26 PM (Uncategorized) (, , , , , , , , , )

Lipat Varabiev

La început de spritz de seară

Chestiunea pare complicată, dar este mai simplă decât pare. Dacă nu mai sunt bani, plata în continuare a pensiilor, din banii alocaţi altor categorii de probleme sau, în cel mai probabil caz, al investiţiilor, face rău întregii societăţi. Nivelul redus al banilor oferiţi de societate celor bătrâni este în primul rând o consecinţă a nemuncii sau a slabei eficiente a muncii, din ultima jumătate de secol, în România. Ai produs puţin spre deloc, primeşti în consecinţă. Renunţarea la investiţii este echivalentul renunţării la viitor, la un viitor mai bun. Mărirea impozitelor, oricum exagerat de mari şi acum, impuse sectorului privat, este o mare nedreptate şi este total contraproductivă. Raportul de 1 la 100 între pensiile celor amărâţi, care aşa cum au lucrat ei, bine, prost, inutil, sau ineficient şi cele ale celor care îi păzeau, pentru orice eventualitate, dar mai ales pentru orice evadar, sau, care, mai nou, sunt în fruntea bucatelor, sub acoperirea eternei griji faţă de patrie, este disproportionat de mare şi este o mare injustiţie. Toată lumea, în aceste zile vorbeşte de pensiile de lux. În proporţie de 99%, românii se pronunţă în favoarea eliminării lor, dar nu prea face nimeni o cazuistică, o prezentare în amănunt a acestei probleme, pentru a putea judeca, în cunoştinţă de cauză şi la obiect, cine sunt beneficiarii acestor privilegii de tip comunist, care nu mai au ce căuta într-o societate liberă şi democratică. O să încep eu să prezint profilul unui astfel de beneficiar şi aştept şi de la cei care citesc blogul, alte cazuri în vederea mediatizării. Încep deci, cu o fostă glorie a sportului, un multiplu campion european şi mondial, de talie poate mai mare decât recunoscutul Ivan Patzaichin, care are două pensii totalizând 3000 de dolari, pe care o primea pe un card Bank Post, aici în America. Lipat Varabiev, ca despre el e vorba, a câştigat nenumărate campionate mondiale şi europene la canoe, dar în probe de fond, de până la 10 000 de metri. Ori, cum este plictisitor să urmăreşti o oră pe cineva care dă din vâsle, lumea a uitat de personaj, pe cânt sprinerul Ivan este extrem de cunoscut. De fapt cei doi sunt prieteni şi prin asociaţia canoiştilor, anual, la cupa Dinamo, îşi reînoiesc legătura trainică pe care o au cu Ion Iliescu. Dar să revin la chestiunea pensiilor şi privilegiilor acordate, cu mână largă de autorităţile comuniste, cât şi de cele oarecum democratice, până în ziua de astăzi. Din cele spuse de Lipat, cam la fiecare eveniment sportiv de talie internaţională câştigat, statul, pe atunci unic, îi cadorisea pe laureaţi cu câte o proprietate imobiliară, nu atât pentru meritul sportiv, cât mai ales pentru ridicarea prestigiului socialismului în lume. Acest campion mondial trebuia să muncească şi el undeva, aşa că a intrat în rândurile miliţiei, iar la fiecare victorie internaţională, prin încălcarea legilor şi regulamentelor vremii respective, înainte de termen era mereu avansat în grad. De la un simplu subofiţer prin anii 70 a ajuns colonel prin anii 80. După cum susţine a fost comandant sau comandant adjunct al Şcolii de Miliţie din şoseaua Olteniţei, iar ulterior a ieşit la pensie din postul de şef al Poliţiei Deltei Dunării. Tot potrivit celor declarate de el, nu a făcut nici un fel de şcoală de specialitate şi nu a arestat nicodată pe nimeni, şpaga în peşte fiind pasiunea sa. Recunoaşte că nu a făcut nimic în poliţia română, dar a trăit bine, valorificând o parte din numeroasele proprietăţi dobândite în anii de glorie, proprietăţi imobiliare şi terenuri. Ca orice lipovean, pasiunea pentru băutură, în exces extrem, a făcut din el un personaj plăcut, tot după cum spune, încă de pe vremea cantonamentelor de coniac-canoe. A desăvârşit acest viciu, aici reuşind performanţa de a amesteca, seara, cam un litru jumate de tequila cu nişte whisky, în alternanţă cu vin şi bere. Seară de seară dacă avea posibilitatea. Posibilitatea fizică de a procura băutură, nu materială, care era asigurată de cei 3000 de dolari care o dată pe lună îi intrau în cont. A ajuns în America, datorită faptului că fetele lui s-au măritat cu doi israelieni bogaţi şi a venit să locuiască împreună cu familia. Cum băutura a făcut să nu reuşească să înveţe nici un cuvânt în limba engleză timp de cinci ani, viaţa lui era oarecum stresantă pentru că nu reuşea să înţeleagă mai nimic. Familia lui a sesizat deviaţiile comportamentale ale fostei glorii a sportului şi a încercat tot felul de măsuri. Fără mari succese. Lipat a decis să meargă la muncă, în construcţii, curăţenie, oriunde numai să fie departe de familie, pentru a mai face un ban în plus. Motivul real era că dorea să fie beat 24 de ore din 24, dacă se putea. A lucrat pe undeva pe o scară, a căzut şi a venit acasă cu o mână ruptă. A dat în judectă angajatorul şi pentru neglijenţa acestuia care a permis ca un om băut să se urce pe scară, a câstigat în instanţă, bani cu care a cumpărat un apartament în Manhattan. Nu mai continui, cu alte aventuri din ţara tuturor posibilităţilor ale acestui pensionar ieşit la pensie din Poliţia României democratice, cu o pensie de 1500 de dolari şi cu o pensie viageră pentru merite aduse socialismului, de încă 1500 de dolari, dar vă asigur că sunt multe. Ultima s-a petrecut în această vară. Împreună cu familia, dar la insistenţele acesteia, a achiziţionat, undeva la 100 de mile de New York, o vilă superbă de vacanţă. dar la mai mult de 10 mile distanţă de orice punct de unde se poate cumpăra alcool. A fost mutat acolo şi i s-au încredinţat tot felul de trebuşoare care să-l ţină ocupat şi să nu se plictisească. Nu a funcţionat nici această chestiune, deoarece, fiind singur acasă toată săptămâna, mai puţin în weekend, acesta suna la tot felul de prieteni români şi îi invita la un grătar la vila lui de lux şi îi ruga, în drum să facă şi aprovizionarea cu lichidele de rigoare. Când din nou s-a pus problema stopării băuturii, a plecat în România, după cum spune pentru a ajunge la zi cu şpăgile din cauza cărora, pensiile nu îi mai intrau în cont de câteva luni. Era imperativ să rezolve această problemă, a contiunităţii pensiei de lux, aşa că acum nu mai ştiu nimic de el, cu excepţia faptului că nelipsita şpagă se plăteşte contabilei şefe, care dispune transferul pe carduri a banilor pentru fostele glorii ale sportului, care trăiesc peste hotare. Mai ştiu sigur că face toate eforturile pentru a-şi menţine privilegiile şi rămâne ca voi cei din ţară să mai aflaţi amănunte. Îl puteţi recunoaşte, în ciuda privirii tulburi din cele două fotografii pe care le pun aici. Aştept noutăţi, dar aveţi grijă, este extrem de viclean, pe mine aproape a reuşit să mă ducă afirmând, corect de altffel, că în România nu o să se poată face nimic bun până când securiştii ca el şi comuniştii nu vor părăsii total puterea.

Legătură permanentă 41 comentarii